Dacă ți-as spune că sunt îndrăgostit de-un ficat, nu m-ai crede. Dar sunt. De când l-am văzut, metalic, lucios, scos din cutia în care mi-a fost livrat, m-am gândit la el ca la cel mai bun prieten din lume. Ficatul care mi-a salvat viața. Au trecut câteva zile de atunci și e instalat, funcționează, iar eu sunt iar un om obișnuit. Nu unul care trebuie să stea mereu legat de aparate.
L-am comandat dintr-un lung șir de echipamente ce semănau unul cu altul ca două picături de apă. Am avut nevoie de ajutor să înțeleg cu adevărat care dintre ele mi-ar fi util. Și am ales unul cu putere de calcul mai mare tocmai pentru că, hei, odată ce-ai stat multă vreme fără ficat funcțional, parcă ți-ai dori un super-ficat pentru restul vieții tale, nu?
Mi l-au livrat repede. În câteva ore. Și da, în caz că te-ai întreba, i se aplică și lui garanția aceea superbă care îmi permite să-l returnez dacă nu e compatibil. Și să primesc banii înapoi. Deși asta cu compatibil sau nu e doar un mit. Mai toate organele sunt, trebuie să fii ghinionistul secolului să ai cu adevărat probleme.
Am semnat un contract atunci când l-am comandat. Nu vrei să știi cate pagini avea. Și nici exceptările de răspundere pe care mi le-a înșirat compania ce-l produce nu cred că vrei să le știi. Am citit, deși gândul meu era, mai degrabă, la ideea că am nevoie de el ca de aer. Cum să mă încurc într-un contract?
Adevărul e simplu. L-am luat pentru că, în câteva zile, aveam de ales între un ficat nou și mers într-un alt loc, mai bun. Și în locul acela nu voiam să merg, încă. Am contractul lângă mine, o să-l citesc atunci când plec din spital. Până la urmă, ce poate merge rău? Sunt 36 de pagini, totuși. Ușor, ușor, aflu eu ce-am semnat, nu?
În cutia în care a fost livrat mai era și un set de instrucțiuni foarte utile. De fapt, sigur te interesează asta. Pe lângă ficat, am primit un pachet de 6 luni gratuit acces la un antivirus puternic. Din moment ce comunică permanent cu un computer, se poate virusa. Și nu vrem asta, nu-i așa? Au fost mulți oameni care și-au văzut organele prizoniere ale unor nesimțiți care le-au cerut bani dacă nu vor să le blocheze pentru totdeauna. Ransomware pe organe. Cine-ar fi crezut că ne vom amenința, cu adevărat, unii pe alții, cu oprirea inimii, cu explozia plămânilor sau altele asemenea? La propriu. Pe vremuri, virușii aveau, și ei, onoarea lor. Acum, nimic nu mai e ce-a fost.
Am obosit să tot citesc instrucțiunile de utilizare, așa că m-am gândit să-ți mai răspund la o întrebare. Sigur ai vrea să știi cât m-a costat. În realitate, nu l-am plătit pe de-a-ntregul. Vezi tu, organele de genul ăsta nu se pot cumpăra. L-am închiriat, deși chirie nu e cuvântul potrivit. Cum să-ți explic simplu? Plătești rezervarea, primești ficatul, după care el își plătește singur o parte din rate, dacă accepți că, din când în când, datele pe care le colectează să fie trimise către serverele producătorului. M-am bucurat că există opțiunea asta, deși nu înțeleg foarte bine ce mare lucru poate câștiga compania de pe urma datelor pe care le descarcă din ficatul meu.
Mi-a spus cineva că informațiile astea sunt utilizate de companie ca să-și dea seama cât de nocive ori benefice sunt diferite alimente, cât de bună e apa de băut, cât de mult rău îmi fac diverse lucruri cu care interacționează corpul meu. Cum ar veni, ei iau toate aceste date, construiesc diverse profile și apoi le vând producătorilor de alimente, țigări sau alcool o imagine extinsă a modului în care produsele lor interacționează cu corpul consumatorilor. Treaba lor. Dacă plătesc mai puțin, asta e tot ce contează.
Am activat și altă opțiune, ca să reduc și mai mult ratele. Lunar, trebuie să iau pastilele pe care mi le trimite compania prin poștă. Sunt colorate și, din câte mi-au explicat, sunt menite să repare boli din cele mai diverse. Iau pastilele, iar ficatul meu le înregistrează efectele. Iau bani și particip, în același timp, la salvarea unor oameni bolnavi.
De ce să n-o fac? Unii oameni se plâng că, așa, ar fi devenit cobai pentru companii de medicamente. Și? Până la urmă, înțelegerea e simplă. Dacă mi se strică ficatul ca urmare a acestor efecte adverse, îmi dau unul nou. Mi se pare o înțelegere corectă. Am de ales ori asta ori… de îndată ce n-o sa mai iau pastilele colorate, rata mea lunară o să crească. La fel se va întâmpla și imediat ce voi înceta să mai trimit datele spre compania producătoare. Dar nu mi-e frica de asta, că n-am de gând să mă opresc.
De când au apărut organele artificiale, a dispărut problema nevoii de donator. Cumva, odată cu ele, primești și mecanismul pe care îl vei folosi apoi, tot restul vieții, ca să te asiguri că se integrează perfect cu restul corpului tău. Tot ce trebuie să faci este să iei niște pastile anti-rejecție. Ele costă puțin, dar fără ele organul nu funcționează cum trebuie. Ca să nu le iei de pe piața neagră, compania a criptat fiecare pastilă cu codul organului pentru care este creată. Cu alte cuvinte, dacă iei alte pastile, ele nu-și fac efectul. Ba chiar s-ar putea să te facă să te simți mai rău. Dacă ficatul meu simte că nu am mai luat pastile, mă atenționează că se va opri în ceva vreme. Dacă tot nu le iau, chiar se oprește.
Altfel… ți-am spus că sunt îndrăgostit? Știu că mă crezi nebun, dar chiar așa e. Datorită lui trăiesc. Da, voi plăti rate toată viața. Și? Mi-au spus diverși că sunt cobai pentru cine știe ce medicamente ciudate. Și? Încerc să muncesc, să câștig suficienți bani încât să renunț la opțiunile de reducere a ratei. Până atunci, asta e cea mai bună variantă posibilă pentru mine. Așa vom rămâne, eu și ficatul meu, eroi în aventura vieții noastre. Fără el, aventura ar fi avut multe pagini mai puțin.
Și tot fără el, nici tu nu te-ai fi putut gândi ce-ai fi făcut, dacă ai fi fost în locul meu.
–
Îți mulțumim că ne citești. Povestirile noastre sunt menite să lanseze provocări, nu să câștige premii literare. În fond, lumea evoluează, fie că vrem, fie că nu. Iar viitorul ne va pune față în față cu lucruri pe care, într-un fel sau altul, va trebui să ni le imaginăm de pe acum pentru a le putea înțelege și integra în viața noastră, când va fi cazul. Ne auzim, în curând, cu un alt text. Prima povestire din serie se poate citi la această pagină.
