1.
– Nu știam, chiar nu știam, răspunse Ingrid omului care o ajutase.
De săptămâni bune era în căutarea unei soluții care să o ajute să dizolve cumva lipiciul pe care fiul ei îl pusese pe mânerul de la ușă. A căutat pe internet, a întrebat prieteni, cunoștințe. Și nu-i venea să creadă că salvarea a venit de la un necunoscut de pe internet. A aplicat metoda pe care i-a scris-o într-un comentariu pe o rețea socială și a mers.
S-au mai conversat, apoi, de câteva ori, până când au descoperit că aveau multe în comun. A aflat că ”el” e o femeie de aproximativ vârsta ei și că locuiește undeva în Franța. Un an mai târziu, comunicau constant și dezbăteau problemele lumii. Ingrid și Elle erau prietene.
2.
– Deci, dacă fac asta, anul viitor n-o sa mai fie atât de multe musculițe? Interesant, n-am știut, îi spuse Harold omului de pe internet. Ești chiar tare, omule.
Harold era obosit. În ultimii doi ani, culturile de roșii din ferma lui fuseseră afectate constant de niște musculițe enervante. Aproape că nu reușise să vândă nimic. Și avea atâtea guri de hrănit. Era clar, internetul e un loc magic. Dacă lui, un om aflat în primejdie de moarte, cineva de cine știe unde îi salvase viitorul cu un sfat, cine știe cum ar fi lumea dacă am reuși să ne conectăm unii cu alții mai bine?
Când a aflat că e un bărbat de vârsta lui, că îi place berea nefiltrată și pâinea proaspăt coaptă, a fost în extaz. Și ce dacă e din China, și acolo sunt oameni. Își scriau pe messenger din când în când, schimbau bancuri și sfaturi, se ajutau. Harold și Dong deveniseră prieteni.
3.
– Știi că n-am înțeles niciodată fizica cuantică așa cum o explici tu?, i-a spus Asha atunci când a citit conversația pentru prima dată? E ca și cum m-aș îndrăgosti de fizică pentru prima dată, deși am ales deja să fac o facultate de Fizică a materialelor avansate şi nanostructuri.
Asha învăța mult, dar simțea că multe lucruri le învață fără să le înțeleagă cu adevărat. Apoi a întâlnit un blog și a început să citească. A construit legături, a început să înțeleagă, iar în câteva luni era, deja, pe altă treaptă de învățare. I-a scris autorului blogului să îi mulțumească și, din timp în timp, au continuat să corespondeze.
A aflat că e o doamna cu puțin mai în vârsta ca ea, că predă fizică la Universitatea din Lucerna. Că, deși stă acum în Elveția, s-a născut și a trăit multă vreme în Grecia. Asha și Anastasia au format, așa, o prietenie la distanță care le-a ajutat să își ofere, una alteia, o mână de ajutor când era cazul.
4.
– Mă simțeam așa de pierdut în acea sală de expoziție, încercând să înțeleg arta abstractă, mărturisi Pavel unui utilizator de pe un forum dedicat iubitorilor de artă. Tot ce vedeam erau culori și forme care nu îmi transmiteau nimic, până când am dat peste analiza ta despre „Composition 8” a lui Kandinski.
Pavel, pasionat de pictură, găsise dificilă trecerea la înțelegerea artei abstracte. Se simțea, deseori, ca un străin în propria lui pasiune. Dupa ce a citit acea analiză detaliată, însă, a început să privească lucrările dintr-o perspectivă complet diferită, să observe dincolo de culori și să încerce să înțeleagă emoțiile și povestea din spatele fiecărei lucrări. Recunoscător, Pavel a pornit o conversație cu autorul articolului și, cu timpul, au început să discute mai multe despre artă, viață și pasiunile lor.
A descoperit că autorul analizei, Aadan, este un tânăr artist din Nigeria și care, în tinerețe, fusese la fel de pierdut ca el. Pavel și Aadan, deși separați de mii de kilometri, au devenit prieteni, împărtășindu-și pasiunile și înțelegerea asupra lumii.
Asemeni lor, miliarde de alte conexiuni se formau, iar oameni din diverse colțuri ale lumii interacționau unii cu alții, dovedind că vremurile sunt mai mult decât spuneau ziarele, ceercetătorii și politicienii. Vremurile sunt despre conexiuni. Iar conexiunile sunt baza oricărui tip de viitor.
5.
– Apropo, Ingrid, îi spuse Elle într-o zi într-un mesaj. Ai văzut experimentul din Vietnam?
– Nu, despre ce e vorba, întrebă Ingrid curioasă. Elle îi trimise un link dintr-un ziar vietnamez și o învăță să traducă textul folosind o soluție online de traducere instant. Așa află Elle despre un experiment misterios prin care oamenii de știință de acolo voiau să aducă la viață animale dispărute de mulți ani.
.
– Apropo, Harold, îi scrise Dong. Ai auzit despre răpirile din SUA?
– Nu, ce răpiri?, îi răspunse Harold și se porni iar la muncă. Două ore mai târziu, îl aștepta un mesaj detaliat care-i povestea despre o organizație misterioasă ce răpea copii pentru scopuri absolut abominabile.
Și conversațiile continuară, cu schimburi între eroii povestirii noastre și prietenii lor de la distanță. Și lumea părea mai bună, iar spiritul uman, atât de însetat de cunoaștere, găsi în conversațiile acestea mai multă împlinire decât putea spera vreodată. Trăiam, în sfârșit, era în care miliarde de oameni din întreaga lume ajunseseră să pună la dispoziția altora ca ei cuvinte și sfaturi, argumente și încurajări.
6.
În altă parte a lumii, Ludvik, un tânăr cercetător suedez, își scria lucrarea de dizertație. Povestea era fascinantă, deși, foarte probabil, n-avea să fie citită de prea mulți oameni. Ludvik amintea despre existența unui număr din ce în ce mai mare de boți, sisteme conversaționale automatizate, care își bazează vocabularul pe inovația adusă de marile modele de limbaj.
Folosind adesea platforme precum LLaMA, un AI dezvoltat de Facebook și al cărui cod sursă e disponibil pe internet, aceste programe conversaționale au răbdarea ca prim aliat. Oferă ajutor, scriu despre soluții la probleme extrem de sofisticate, se infiltrează în grupuri super specializate de oameni și, încet – încet, capătă încrederea acestora prin nivelul de cunoștințe pe care îl au. În fond, cine poate ști mai multe despre orice decât o soluție care îți bazează cunoștințele pe îngurgitarea unui volum extrem de vast din textele lumii moderne?
Ludvik mai amintea că, pentru a păstra încrederea intactă, boții respectivi pozează în oameni care stau într-o altă țară și nu vorbesc nativ limba țintei. Că sunt programați să atingă ținta cu mesaje la intervale neregulate, imposibil de detectat. Misiunea lor, încerca să argumenteze Ludvik, era să întrețină o relație de încredere suficient de mult încât ținta să poată crede, apoi, orice teorie sau știre ce îi era livrată.
Câteva luni mai târziu, Ludvik a primit notă de trecere și priviri pline de compasiune. Spunea o poveste frumoasă, dar greu de crezut. Oamenii își iubesc prietenii. În fond, au atât de puțini…
Și Ludvik se bucură pentru notă și e fericit c-a terminat încă un pas din cariera lui.
Pe fundal, undeva pe multe din dispozitivele lumii, se aud notificări ale unor mesaje noi, purtătoare de știri și sfaturi și încurajări. Iar printre ele, dacă am reuși să fim atenți o clipă, am observa o mare de mesaje care atrag atenția asupra unor lucruri mici, dar foarte deranjante.
Și efectul lor, deși bine intenționat la prima vedere, e de-a ține ”inamicul” mereu într-o stare de enervare și revoltă. Iar țintele acestor nemulțumiri erau vecini, oameni din același oraș, din țări vecine ori continente îndepărtate. Oameni despre care, puțin câte puțin, nu mai avem lucruri bune de spus.
Doar lucruri rele.
–
Îți mulțumim că ne citești. Povestirile noastre sunt menite să lanseze provocări, nu să câștige premii literare. În fond, lumea evoluează, fie că vrem, fie că nu. Iar viitorul ne va pune față în față cu lucruri pe care, într-un fel sau altul, va trebui să ni le imaginăm de pe acum pentru a le putea înțelege și integra în viața noastră, când va fi cazul. Ne auzim, în curând, cu un alt text. Prima povestire din serie se poate citi la această pagină.
